lui Mitru,
( 4
aprile1947- 30 ianuarie 1975 )
Frate drag,
Mult timp am crezut
că n-ai plecat
cu adevărat;
am crezut că ai
căzut doar într-un somn liniștit,
ca al frunzelor,
și-am tot sperat că
vei reveni când se destramă
iarna.
Apoi, am început să
pun mii de-ntrebări
și să privesc cerul;
Cerul erai tu,
frate, al treilea cer de primăvară
răsfrânt în ochii mari -
ciorchini de boabe
luminoase ai copilei tale.
Și astfel, anii
trecură.
Toate visele, toate
speranțele, încolocite au dormit la capătul tău. Somn lung.
Și azi cad flori...
Multe și pe cărarea din josu- albastrului părău.
Neîmplinitu-mi
dor respiră încă timpul ce s-a scurs,
patruzeci de prăznuiri a Sfinților iluminatori, Vasile,
Grigore și Ioan,
patruzeci de primăveri
... fără tine.
Dureri acceptate,
melancolii și pomeniri campestre,
până când,
cu pas nevăzut, în
amurg, voi veni și eu în aceiași cetate.
Nessun commento:
Posta un commento