Îngeri mesageri

                                                                                 Valeria Paștiu Gușeilă 

Mai înainte  de materie și timp, în simplitatea cea mai mare

O clipă doar... și  Domnul plămădise

Trupurile lor sfinte cu aripi deschise.

Înveșmântați cu tinerețe și haine de in

Să  protejeze omul cu harul  cel  divin,

Să-i poarte  faetonul ...   în  mers  la preumblare.

Mihail, cu ochi de foc și glas culoare de rubin

În  lupta  cu  cei   vajnici   mântuitori  de chin,

E  Duhul  închipuirii – a tot  biruitor!

Un semn - și iureș de lumină inundă din izvor.

-         Gavriil – ții  numele !           îi spuse  Dumnezeu

„ Primești dar- investirea de-a fi Bărbat precum sunt Eu”.

Apoi, Gavriil primi și misiunea - de a purta făclia

Cu Taina cea   Mare   pentru   Fecioara   Maria : 

Că-n pântec, Fiul   Ei  dumnezeiesc Ea  poartă,

Și-n  veci prin harul nașterii lui Iisus, fii-va adulată!

Și azi prin vremi, bunăvoința acestor îngeri mesageri,

Plutind din largul zorilor  spre înainte

Mai trâmbiță același zvon:   poveste-n ceruri !

Fiți pregătiți și morți și vii - luați aminte ! 

Invocatie

                                                                      Valeria  PAȘTIU-GUȘEILĂ

Pe axa timpului – simfonii  de nomazi

Versuri ce urcă,  ce mă-mbată

Nu-mi stăpânesc  pornirea idolată

Mătănii închin la rădăcini de brazi.

Din tremurul nădejdii, din crez în Dumnezeu

Din visul cel de ieri, trimis  de tata

Tu brad adânc, îmi tălmăcești că mi-a  venit răsplata:

Că stihuri pot crea și eu, iubindu-l într-atâta pe Orfeu.

Ca stihuri să rămână de-a pururi mângâiere

Vă chem pe voi fluturi –ai mei camarazi,

Veniți de pretutindeni, pe aripi giuvaere

Să ardem împreună - iubirea mea de azi !

Cenușa de-o rămâne  cu-mbălsămat  miros,

Dorința-mi   e - să-ajungă-n Empireu

Iar sunetul strunit de-aedul din Lesbos, *

Scânteia s-o aprindă  tot în neamul meu.

*Lesbos ( Lesvos )- insulă grecească în care a înflorit poezia, adăpostind între stâncile ei capul și lira lui Orfeu. Poemele aedului au rămas între oameni, veșnice ca iubirea jurată Euridicei !...

Iunie 2014

Poem

   …  Bărbatul  înălțimilor aspre, stăpân pe imperiul stâncilor...

   ... Bărbatul  plaiurilor în păr cu reflexe verzi de iarbă și-n muzică de herghelii în trecere...

   ... Bărbatul de abanos și cel de la soare – răsare, izvoditor de frumuseți dar alungat de zei...

   ... Bărbatul ce-și unduiește pasul după susurul melancolic al izvoarelor sau după ritmul bătăios al râurilor năvalnice...

  ... Bărbatul apelor adânci și line, captiv  peisajelor topite-n lumină... 

      Blond, ori brun, imperativ ori nonșalant, cu ochi verzi - tulburi ori  ca de andaluz, adulmecând din priviri, în luna lui florar, în ziua  tuturor incertitudinilor, la ora apusului de soare, se aplecă spre  Ea   și vrea s-o sărute. 

       Ea,  fulgerător, cu gura ca un boboc țuguiat  glăsuie :  ”  Nu, nu ,nu !  Am să plutesc pe apă departe./ Curând am să trag la țărmul unde-s născută,/ La ceasul când luna-i stinsă. /De vrei atuncea să cobori... ”  

       Bărbatul, năuc, tulburat, neînchipuit de duios, îngână :

  ” O să rămâi  cu mine, n-am să te las să pleci./ Nu vreau pe apă să cobori / Nu vreau să mi se spună-n zori /Cum c-ai fi  doar  nimfă, cu miros de flori ! / Iluzie -  ce dă  fiori  !

       Semne și stele se scufundă molcom în iazul cel alb- albăstrui. Noptatic răsună cântul de liră a sufletului bărbatului ce caută cu privirea înduioșat spre floarea de Nufăr.