de
stări, sentimente, trăiri sufletești exprimate în versuri, culese din
lirica universală
Scurtă explicație.
În revista „ Rapsodia ” nr. 104/2013 mi s-a publicat scrierea „ Puncte de vedere”. Titlul inițial era : „ Niște
puncte de vedere ale unei pshihanaliste
amatoare privind anumite însușiri
omenești ”. La scurtă vreme după ce a apărut, un prieten mi-a spus:„ Scrierea ta e ca un Mini- Dicționar. Nu te-ai gândit să scrii un astfel de
Mini-Dicționar de stări, sentimente, trăiri ale
omului, dar, în versuri? ”
Am stat și m-am gândit.
Interesantă provocare! M-am surprins apoi curând amintindu-mi de un aforism a lui George Călinescu :„ Definiția
când e solemnă e izvorul cel mai adânc de poezie”.
După câteva zile, mi-am spus
așa : Dacă omul e ființa ce năzuiește ca în oglinda conștiinței cu
care a fost hărăzit, să cunoască, să pătrundă cât mai multe din tainele care-l
împresoară, să cucerească un loc la „ ospățul vieții ” de ce n-aș încerca și eu ? Voi
reuși să pun în versuri în
fluxul lor natural- atomii trăirilor omului ? Am început prin a nota în ordine
alfabetică anumite trăiri precum ar fi : A - afecțiune; amăgire; amor.
B- bucurie; blândețe; bunătate. C- capriciu; căință; curaj. D- dragoste. E-emoție. etc.
Apoi, am încercat
să compus câteva versuri, dar nu eram prea mulțumită de acestea. Pe
parcursul lucrului mi-am dat seama că năzuințele mele sunt prea mari și
intenția inițială am modificat-o în altceva, într-o îndeletnicire mai ușoară și
totodată încântătoare : alegerea unor versuri reprezentative din lirica
universală și pe care să le ordonez în ordinea alfabetică a trăirilor de care vorbeam mai sus. Mi-am ales
ca mantră o cugetare din Voltaire, adaptând-o situației mele : „ Mă
voi deprinde să scriu bine, citind
necontenit pe cei care au scris bine ”.
Am spicuit prin autori și prin
antologiile din biblioteca personală, prin site-uri, slide-uri, cum m-am priceput. Citind am simțit că mă îmbogățesc cu
experiență. Scriind mai apoi, am simțit
că această stare de grație mă înavuțește
spiritual și mai mult și m-am simțit crescând.
Închei prima
parte a Mini- Florilegiului cu o
strofă despre curaj aparținând poetului și filosofului
persan Omar Khayyam, așa.... ca să-mi fac
curaj să-l trimit spre publicare. Este inevitabil ca orice opinie personală să
poarte amprenta subiectivității, oricât de mult am dori să ne menținem în limite obiective, dar această
lucrare nu poate fi considerată încheiată, desăvârșită. Dacă voi identifica semne de interes a cititorului - mă voi considera îndreptățită să-mi
continui periplu și poate chiar să
izbutesc să răspund provocării prietenului meu.
Deschid Mini- Florilegiu cu un grupaj de versuri
reprezentative, de substanță spirituală dacă
se poate formula așa, versuri
asupra cărora nu voi insista, din motive lesne de înțeles.
Johann
Wolfgang Goethe
( 1749 – 1832 )
Ce-i dincolo nu-mi pricenuiește griji
De sfârmi această lume în ruine,
cealaltă poată să se nască după mine.
Din ăst pământ îmi izvorăște
bucuria
și aceasta-i soarta ce-mi luminează suferința.
De voi putea să mă despart de
lumea- aceasta,
întâmple-se atunci
orice,
dacă și dincolo
e ură și iubire,
dacă
și-n celelalte sfere
exist-un-nalt și adânc
ca-n astă Fire .
A – Afecțiune – a.1; Amăgire –a.2; Amor- a.3
a.1 Otilia
Cazimir (1894-1967 ) Flori
albe, flori negre, flori galbene flori
Copii de pe toate -ale lumii meleaguri-
A voastră mi-e inima
caldă. A voastră
Flori albe, flori negre, flori galbene flori.... E aripa gândului meu ce vă cheamă
Culegeți-mi dragostea, miere de faguri, Vă mângâie somnul ca steaua
albastră
În negri, în galb eni și-n albi pumnișori. Vă mângâie fruntea ca mâna de mamă.
a.2 Ion Brad ( 1929 - )
Poezia - Iluzie
În cîntecul unei ape de munte Era o vară
prea limpede
Ti-am deslușit chipul...
Ca să poată dura ....
a.3
Mihai
Eminescu
- Ce e amorul ?
Ce e amorul
? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci
mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe
cere.
Notă: Referința completă
a lui - G. Călinescu
privitor la ” Definiția când e solemnă .... ” : ” Cine
are prejudecata că poezia trebuie să fie emoțională, gratuită, poate socoti cu
drept cuvînt aceste strofe ca proză curată și atribui efectul
artistic indiscutabil metricei
savante . Totuși lirismul e în atitudine. Definiția când e solemnă e izvorul
cel mai adînc de
poezie .” ( Principii de estetică
)
...........................................................................................................................
B - Bucurie- b.1; Blândețe –b.2; Bunătate –b.3
b.1 Carl Sandburg ( 1878-
1967) SUA – Bucurie
( Tălmăcire de Maria Banuș )
Lasă bucuria să te învolbure.
Am văzut-o trecând,
Întinde mâna
colcăitoare, râzând în hohot,
și oprește-o, când trece
pe-alături în zbor, cântând și cântând.
cum își înșfacă apașul
femeia în dans.
b.2 Friedrich von Schiller ( 1759-1805)
– Copila din străini
Venea cu
fructe și cu flori,
Cu drag le împărțea apoi,
Le
aducea din depărtăre,
Unuia fructe- altuia flori:
Din
câmpii cei mai roditori,
Bătrâni în cârji și juni vioi
De
rouă plini și plini de soare. Mergeau spre casă zâmbitori.
b.3 Lucian Blaga ( 1895-1961) Poezia - Bunătate
toamna
Pomi suferind de gălbinare ne ies
în drum:
O
minune e
câteodată boala.
Pătrunse
de duh
fețele-și
lungesc ceara,
dar
nu mai
caută vindecare.
Toamna surâzi îngăduitor
pe toate cărările
Toamna toți
oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei
altădat` atât de răi
azi suntem buni,
parcă am trece
fără viață
prin aurore subpământești .
Porțile pământului s-au
deschis.
Dați-vă mâinile pentru
sfârșit :
îngeri
au cântat toată noaptea,
că bunătatea e
moarte.
C - Capriciu – c.1; Căință- c.2; Curaj- c.3
c.1 Marin Sorescu (1936-1996 ) Poezia -
Capriciu
În fiecare
seară
Strâng
de prin vecini
Scaunele sunt foarte
receptive
Toate scaunele disponibile La poezie,
Și le
citesc versuri. Dacă știi
cum să le așezi.
De aceea Le povestesc
Eu mă emoționez, Ce frumos a murit
sufletul meu
Și timp
de câteva ore Peste zi.
c.2 Tudor
Arghezi ( 1880 – 1967 ) Poezia -
Psalm
Ruga mea e fără
cuvinte,
Nici rugăciunea, poate, nu mi-e
rugăciune,
Și cântul,
Doamne, mi-e fără glas. Nici omul meu
nu-i, poate, omenesc.
Nu-ți
cer nimic. Nimic ți-aduc aminte. Ard
către tine-ncet, ca un tăciune,
Din veșnicia ta nu sunt măcar un ceas. Te caut mut, te-nchipui , te gândesc.
................................................................................................................................................
c.3 Omar Khayyam
( 1048- 1131 ) - poet, filosof,
astronom persan- din
Poezia - Prefacere eternă ( site: www.agonia.ro/indexphp/author/0002697
)
Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo
durere ?
Cânta priveghetoarea și repeta
zefirul:
O zi de fericire,
un an de lacrimi cere....
Bibliografie
Otilia Cazimir –
Versuri ed. Minerva, București, 1975;
Lucian Blaga
- Poezii
ed. Minerva, București, 1986;
Ion Brad – Ora
întrebărilor Ed. Minerva Bucureșt,i1979;
Tudor Arghezi- Cuvinte potrivite, Flori de mucegai , Ed.
ART, București 2011
Tălmăciri de Maria Banuș - Vol.- Din poezia de dragoste a lumii – Ed. Minerva,
1974 ;
Marin Sorescu – Poezii
Antologie de N. Manolescu – Ed. Minerva, 2006;
J.W. Goethe - Reflecții și maxime Vol.II Ediție îngrijită de C. Bădescu- Ed.
Științifică și Enciclopedică București 1989 pg.349;
G. Călinescu – „ Principii de estetică ” – preluare din Emil Manu – Arta poetică la români, Ed. Ion
Creangă- București1979;
Alte poezii de pe slide show - Poezii frumoase –p.p.s.