Avere să-mi adun

             Singură mă plimb astăzi cu gândul

             În jurul lacului adânc și mut.

             Deodată, temeri mă cuprind

             Văzând pe luciul apei apărând

             Oglinda-mi, simbolul straniu al marii aventuri.

             Privindu-mi chipul din adânc,

             Cu imnul bucuriei – Dansul

             Voiam ca umbra-mi  s-o salut.

             Dar alt dor, astăzi, nu-mi dă pace

             Vis scump al meu și alinare:

             Să fiu  în stare pâ` n mă voi stinge

             Avere să-mi adun din rânduri

             Și-n carte eu să pot lega

             Întreaga tinerețe–a  mea.

                  

                                                           

               21.07.2012  (Sibiu, la Muzeul Satului)                  

În Tăcere

            Vreau să mă trezesc și păsările  să-mi cânte,

            Vreau să văd cum soarele  absoarbe mărgelele de rouă,

            Vreau să simt mireasma  dulce  a veselei  grădini,

            Vreau să valsez pe aripi de vânt.

            Vreau suflemi-mi ridicat, nu răpus,

            Vreau, vreau ...

            Vreau doar să  mai spun că voința mult m-apasă,

            Și-aș vrea să-l întâlnesc față-n față,

            Pe El,  ce-mi inspiră un cânt,

            Vreau  să pot, să îmbrac veșmântul gândurilor coapte,

            Și pomul cel cu luminoase roade.

            Da, da ... văd bine Părinte drag al meu,

            Că-n tăcere curată și-n rugă mereu,

            Mi-e-ngăduit   că se poate.

            Și tare fericită sunt

            C-am fost o clipă-n  stare

            Să văd, să simt ...

            A viselor mele  întrupare.

          

                                                                                Aprilie   2012

Dedicaţie

                                           Nepoatelor mele dragi, Rodica, Simona  și  Anda 

În   zi  de  mai, în Dumbravă,  în Muzeu

în   legătura, de argint și grea,

îngerul   cu o carte în mâini * – a lui Nichita aveam.

Când  mă opri, pe-o bancă, să citesc,

văzui că ochelarii –îmi lipsesc.

Pornesc  apoi, agale, spre bătrânul ștejar

să mă rog îngerului din carte – ca  la altar.

Și, deodată, toate, ca-n  vis îmi apar:

           mă văd  călcând ușor, potecile cu tine de mână,

           sufletul tău, e plin de iubire  senină;

           mă văd căutând prin iarbă, trifoiul cu patru foi,

           privesc  în jur cu spaimă, căutându-te apoi

 - Te văd, te văd, iubito,  te-ascunzi  în zăvoi.

Am  îmbătrânit,  fetițo,

atât  de mulți ani, sunt de atunci!

Pârâul mai curge și astăzi,  la fel,

să-l sar  însă, mi-e din ce în ce mai greu.

Acum,  am alte  ștafete,  

Mă  rog,   precum   vezi – la ștejar,

și  încerc să potrivesc stihuri ce sună.

Ah,...  azi chiar mi-am luat creion și hârtie,

dar cum  ochelarii-mi  lipsesc ...

Voi   priveghea  Visul, fetițo, răsfrânt în amintire.

·         

              *Vol. de poezii – a lui Nichita Stănescu – Îngerul  cu o carte în mâini.