Unde-i
iarna de altădată?
Unde-i
liniștea și nimbul?
Elegia
și colindul?
Fulgi
de nea deasupra noastră,
Să
mai legene o dată...
Să
mergem iar frumos, ... la pas.
Să
cumpănim ce ne-a rămas.
O,
voi, Demiurgi ai Artei și ai Vieții
Veniți,
veniți, cu lire, dălți, penele!
Ca-ntr-o
legendă veche neuitată,
Să
ne croim Actorul nou de scenă.
Vom
face pentru fruntea-ți o
albă diademă.
Ți-om
plămădi o inimă mare. Balsam de
mângâiere.
Să
evadăm odat ` și odat ` din
necuviință și mizerii.
Și-acum
desăvârșind în tine pe VOIEVODUL,
Și
-amestecând sclipirea cu iubirea,
Cu
mantie de visuri, te vom înveli.
VALAHIA
, duce-o departe SIRE!
Spre
zări cu fruntea de zăpadă,
Dragostea
ta, pentru noi SIRE,
Să
nu cunoască hotare!
24
ianuarie 2012
