Buzele mele
rostesc un gând
Ce
facem noi, femeile? Nimic,
Decât
curat şi uneori copii.
E gândul meu, sau altcuiva?
De fi’va aşa,
fără ceartă
Tu cel ce primul l-ai rostit
Te rog, mă iartă.
Eu zis-am gândul, aşa încet, în şoaptă,
Aşa- am făcut şi aşa facem şi azi:
nimic.
Suntem
veriga slabă a firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi.
Ce faceţi voi bărbaţii? - Totul.
Porniti războaie şi vă urcaţi în nori,
Scrieţi poeme sau vă
jucaţi cu noi.
Şi trist e Doamne, atunci când voi
Rămâneţi uneori … eroi.
Şi ce mai faceţi voi bărbaţii azi?
De la bătut un cui, zidit o casă,
La legănat și îmbrăcat
copii
Voi faceți
astăzi - Totul.
Nimic nu ne-aţi
lăsat
Să fie numai a-l nostru „ dat ”.
Dar e şi rău şi foarte trist ști
Când simulaţi ca naşteți voi copii.
Şi-atunci se pune o-ntrebare
Mai sunteţi voi veriga
A
firului de aţă tare și de soi
În fiecare lanţ făcut din doi?
( poezie inspirată din Cântec femeiesc a poetului Adrian Păunescu
)
