Sentimente şi flori împletite într-o scară

“Numărul  şapte  este un fir conducător pentru tot ce se manifesta în timp.“

                                                                                                                                         

                                                                                    Rudolf   Steiner 

 

                       

                                                                              

pentru  draga mea prietenă Christa  şi pentru frumoasa ei familie,

                Am un coş cu sentimente

                Adunate, selectate,

                Puse toate cậte şapte.

                Am şi-un coş  cu floricele

                De la crin la orhidee

                Flori de cậmp şi de salcậm

                Tot am pus aici cu-un gậnd

                C-o sa vină  o zi, în care

                Voi răspunde la-o întrebare:

                Cum să fac  să potrivesc

                O floare şi-un sentiment

                Şi-o scară să împletesc.

                                  

                Iată, scara-am  înălţat

                Şi pe cele şapte trepte,

                Este  inscripţionat:                

                 

                Treapta întâi:  admiraţie - lăcrimioare şi-un alb  crin

                Treapta doi:  apropiere - albăstrele, viorele

                Treapta trei:  bucurie - buchetul de  iasomie

                Treapta patru:  vrajă - flori de liliac

                Treapta cinci:  întristare - şapte petale trandafirul are

                Treapta şase:  nostalgie - floarea de Nu-mă-uita

                Treapta şapte: recunoștință - orhidee, rozmarin.

                 

                 Vă văd urcând, ceru-i senin,

                 Pe această scară doar se urcă, nicicậnd  nu se coboară!

               

                                                                                 Cu  dragoste,

                 Decembrie 2010                                               Vali        

Portrete lirice

                 Rodi dragă, n-am să uit

                 O vorba, ce cândva mi-ai spus,

                 Cum că tu ești mândră tare,

                 De copiliţele tale.

                 Am zis eu în gândul meu,

                 Așa crede orice mamă,

                 Puii ei sunt cei mai cei,

                 Nimeni nu mai sunt ca ei.

                  Ei, daca le-am cunoscut,

                  Nu mai am nimic de spus,

                  Decât o șoptită poveste,

                  Trezită în inima mea,

                   Poveste, ce suna  așa:

                   Lavinia, fata cea mare

                   E suava, grațioasă,

                   Ca o narcisa miroasă.

                   Despre ochi, nu mai vorbesc

                   Imediat te cuceresc.

                   E frumoasa, dar sfioasa,

                   Harnica şi cumințită,

                   Orice-i ceri ea, te ascultă.

                   Îți numără şi stelele

                   Chiar şi floricelele.

                   Numai ,însă n-o–ntreba

                   De bunici si alte rude,

                   Ca ea nu-ţi va mai răspunde,

                   Uşor se va întrista,

                   Va zâmbi si va visa.

                   Seamănă cu maică-sa

                   Gene, având din Pojorta .

                  Laura, in schimb, mai frate,

                  E opusul celeilalte.

                  Veselă, zglobie tare ,

                  N-are pic  de-astâmpărare

                  E  isteața  si fâșneață,

                  Daca vrei s-o iscodești

                  N-ai cum sa o păcălești.

                  Frumoasa este si ea,

                  Alt gen, decât sora sa

                  Ochi albaștrii mari si vii

                  Nu știu de la cine-or fii,

                  Şi, ca s-o asemăn cu-o floare,

                  Aş alege clopoței,

                  Ca e mândră ca şi ei.

                  Despre gene ce sa spun,

                  Cred ca sunt amestecate,

                  Ca sa pot sa deslușesc

                  Musai, s-o mai întâlnesc.

            

            
               

                 Pentru mai multe detalii,

                 De conturat in portrete,

                 Pentru ca aceasta poveste,

                 În inima mea,

                 Sa rămână  așa,

                 Va invit  să veniți

                 Mai des pe  acasă,

                 Dragi fete cochete.

     

                                    

                  

            22.05.2010                                                           

             

           

Dedic aceasta poezie, nepoțelelor  dragi  Lavinia si Laura, fetițele Rodicăi, fiica

fratelui meu  Dumitru.

Scrisoare către părinți

                    

                                                                    

              Deschide tata, poarta cea mare,

              Şi-aşterne-mi pe prag floricele,

              Ca eu, Cătălina, Floriana,

              Coborâtam  din stele.

               Botezul Sfânt, eu azi l-am primit,

               Şi de acum, eu gata sunt,

               Viața să-nfrunt.

               Fluvii  de dragoste

               Să pot sa vă aduc,

               Zgomot de ploaie, sa pot să ascult,

               Învingătoare  să ies,

               Din orice alergare,

               Având în Dumnezeu, sprijin pe cale.

        

             

                                                    

                                                                           Pt.Cătălina, Floriana

            

                                                                               

Dedic aceasta poezie, Cătălinei, primul copil al nepoților  mei dragi, Adela si Florin, cu ocazia Sfântului Botez, ce va avea loc in 15.05.2010, in Sibiu, având ca părinți  spirituali pe Găbiţa şi Rich.

         

Rugă şi promisiuni

                                                    

              

                Tată, dacă vrei să-mi iei

                Un căluț sau un ponei,

                Îţi promit că am să fiu,

                Cel mai cuminte copil,

                Şi când o sa fiu mai mare,

                Am să vin pe-un Cal călare,

                Şi-am să-ţi dau  o sărutare.

                Mimi, ție-ti cer iertare,

                Pentru pictura cea mare,

                Şi te rog sa ai răbdare,

                Până-oi creşte, un pic mai mare

                Ca să pot să-ţi dovedesc,

                Cât de mult eu te iubesc,

                Ce tablou pot să-ţi pictez,

                În culori şi cu unelte,

                Nu uzând  crema de ghete.

                Ţie, Petru, am să-ţi cer,

                Să-mi mai faci rost de un miel,

                De un miel, de un cățel,

                De vre-o câțiva iepurași,

                Că sunt tare drăgălași

                Ca să pot să-ţi spun şi ţie,

                Cât de drag îmi eşti tu mie,

                Şi-ţi promit că am să-ţi fac,

                Cea mai mare ferma în sat. 

                Mama Ana, ce să-ţi spun,

                Tu mi-ai dat tot ce-i mai bun,

                De aceea nu-ţi mai cer

                Decât să îmi dai un sfat,

                Pentru mama, ce  sa fac,

                Ca să-i fiu si ei pe plac,

                La cate năzbâti fac.

                Pentru sfat, îţi mulțumesc

                Ţine minte: te iubesc.

                O, mamă, dacă ar fi să-ţi cer,

                Ce-aş vrea sa am şi ce-ai putea să-mi dai,

                Ţi-aş cere așa:

                Dă-mi mamă, un frățior, o surioară,

                Căci dacă doi vom fii sub soare,

                Nori grei, n-au cum sa ne doboare,

                O, mamă, pentru tot ce-mi dai,

                Îți mulțumesc, îți mulțumesc ,

                Şi nu uita că te iubesc.

 

                                                             Pt.  Alexia,

     

                                                       
 

Sibiu, 14.05.2010

Dedic, aceasta poezie, Alexiei, cea mai năstrușnică  nepoțică , fiica  Danei şi a lui Marius.                                                       

Binecuvântare

                    Gemeni în zodia gemeni

                    Pronia a decis să veniţi,

                    Copii născuţi dintr-un crâmpei de vis,

                    Purtând miracolul spiralei candide.

                    Cu luare-aminte,veniră-ţi pesemne

                    Din leagănul genei străbunicii materne.

                    Domnul a ascultat rugile ei,

                    Şi trimis-a ajutor din preaplinul Lui

                    Ca Lumina să vă întâmpine

                    Într-o dimineață a zilei de luni

                    Şi cu Iubirea Lui,

                    Să vă binecuvânteze tărâmul ales ca popas,

                    Să vă binecuvânteze răsunetele primului glas,

                    Să vă binecuvânteze fiecăruia primul său pas.

                    Şi, tot din preaplinul Lui,

                    Astrele au fost împuternicite

                    Să vă aleagă numele potrivite

                    Care să vă-nsoţească spre vise-înainte,

                    Şi să aveţi temperament clocotitor,

                    Dar, să fiți şi blânzi şi iubitori,

                    Şi mai ales să nu uitaţi,

                    De rădăcini, ce le aveţi în Carpaţi.

                                                                                                      

                                                   Mărăjdie,  17.07.2011

                                                  

Dedic această poezie, gemenilor Alex şi Robert, născuţi în

zodia gemeni, în Canada, copiii nepoţilor mei dragi Simona şi Dorin.

                                                 

                               

                                                              

                                                                                                                                   

Dor de-al nostru sat

                             

În amintirea părinților dragi, Aurelia si Gheorghe

                                                      

  

                   Să deslușesc un vis

                   E gândul ce mă poartă

                   În zori, pe zi, şi-n fiecare noapte.

                   Un vis, ce dragii mei părinți

                   Mi-au  trimis,

                   Din cer, din depărtatul Paradis.

                   Părea că suntem iar acasă

                   Pe zi, într-o primăvara frumoasă

                   Toți trei, mama, tata şi cu mine.

                   Stăteam de vorba în pridvor

                   Şi multe ne mai povestirăm

                   În pace, în liniște, şi-n armonie.

                   Am evocat pe rând

                   Şi morți şi vii din întregul sat

                   Clădiri ce s-au mai ridicat,

                   Izvoare vechi ce-au mai secat,

                   Grădini ce râul ne-a furat

                   Şi câte s-au mai întâmplat,

                   De când plecatam eu din sat.

                   Şi ne-ntâlnirăm  apoi cu toți

                   Cu frați, cumnați  şi cu nepoți.

                   Şi o pornirăm prin grădini,

                   Adulmecând miresme tari,

                   De flori de măr şi de cireș.

                   Şi ne trezisem dintr-o dat'

                   În cea  livadă  cu izvor;

                   Mândria noastră, a tuturor.

                   Lăcaș tainic, făcut de tata. 

                   Bucurie, pentru orice trecător.

                   Spre seara ne-am întors acasă,

                   Iar mama ne-a întins o masă.

                   Şi-n timpul  în care am cinat,

                   Cu toții  noi am  fredonat  

                   O doină de la noi din sat.

                   Cei mici poezii de-a tatei Gheorghe

                   Au recitat.                                                            

                   Deodată , tata îmi dă un plic

                   Spunându-mi doar, că-i un dar mic.

                   Dar n-a fost vreme sa-mi mai spună,

                   Răsplată pentru ce sa fie,

                   Căci visul meu s-a spulberat.

                   Eu cred ca-n plicul ce mi-a dat,

                   Erau, nu bani, ci  Dor de-al nostru sat.

                   Şi-ndemn  de-a scrie  poezie,

                   Îndemn de-a scrie ce-a urmat.

                   Ce mult aş da să pot să spun

                   Că ce-am visat, e adevărat,

                   Că n-aţi  plecat , ci ați rămas

                   Şi azi, acasă-n sat.

  

     

             Aprilie  2010                               

Dorita Poezie

                                              

                 Ninge azi cu fulgi mărunți

                 În sobă focul arde viu

                 Eu sper acum, să pot sa scriu

                 Despre ce ieri visam să vină

                 Marea iubire, marea sclipire, dorita Poezie.

                 Umilită, lumina se strecoară-n casă

                 Părea ca-un duh cu aripi albe

                 Mă veghează şi se roagă

                 Se lăsa seara acum când scriu

                 Iubirea, marea sclipire, dorita Poezie

                 Întârzie, întârzie, să vie.

                Zgomotul se stinge-n dans suav

                Se pierd în umbră casele vecine

                Noaptea coboară lin, lumini se șterg

                Iar eu încă aștept, aștept,

                Marea iubire, marea sclipire

                Dorita  Poezie.

                 16.01.2009  (Mărăjdie )                 

Ploaia razelor de soare

                                        

                            Scriu astăzi  prima poezie a inimii mele

                            Născută în dimineața primei zile de primăvară

                            A anului meu plin de năzuințe

                            Trezită din somn de o ploaie de raze

                            Bătându-mi în geam.

                            Prima raza de soare îmi șoptește discret

                            De a acum eu voi fi  călăuza ta, urmează-mă

                            Te voi duce pe muntele cel de mai sus

                            Numit  FERICIRE.

                            A doua raza de soare îmi spune:

                            Eu reprezint  SFETNICUL  tău

                            Nu avea teamă!

                             A treia raza de soare se recomanda:

                             Eu sunt   VÂNTUL - trimis  pentru a-ţi scurta

                             Drumul spre  FERICIRE

                             Bine, reușesc eu sa îngân,

                             Cine este FERICIREA,

                             Unde este ea, şi de ce mă cheamă?

                            Atunci, prima, a doua, a treia

                            Şi toate razele de soare

                            Mi-au răspuns într-un glas:

                            Vino cu noi şi vei vedea.

                            Scriu astăzi prima poezie a inimii mele,

                            Născută din ploaia razelor de soare.

25.02.1979                                                        

  

Odă Pădurii

                                       

                  Când  sufletul mi-e plin

                  De  multă  umilinţă,

                  Când inima-mi  rănită

                  De-o altă  suferinţă,

                  Când  ochii abia zăresc

                  Cărări pe cari păşesc,

                  Tu, tainică  Pădure

                  Preiai  a mea durere.

                  Tu, rana mi-o închizi

                  Şi sufletul  mi-alinţi.

                  Lumina-n ochi îmi pui

                  Şi nimănui nu spui

                  De temerile mele. 

               

                  Tu ești izvor de poezii şi vise,

                  De reverie, de dulci aduceri aminte.

                  Şi-atunci când vântul îți mângâie copacii,

                  Pe umerii lor, fruntea-mi opresc,

                  Şi-ascult  acel cântec, ce vine din veacuri,

                  Şi-apoi mă întorc

                  Cu sete de viaţă,

                  Cu putere  de-a trece prin  nori.

  

                   O, tainică Pădure,

                   Eu azi,îți mulțumesc,

                   Că mă primești şi ocrotești.

                   O, tainică Pădure,

                   Icoana a rugilor mele, azi pe pământ,

                   Loc veșnic, dorit ca mormânt,

                   Pentru când n-oi mai fi

                   Decât spirit, ori cânt.

                  

                                                           

                   Aug.-sept. 2010