Dor de-al nostru sat

                             

În amintirea părinților dragi, Aurelia si Gheorghe

                                                      

  

                   Să deslușesc un vis

                   E gândul ce mă poartă

                   În zori, pe zi, şi-n fiecare noapte.

                   Un vis, ce dragii mei părinți

                   Mi-au  trimis,

                   Din cer, din depărtatul Paradis.

                   Părea că suntem iar acasă

                   Pe zi, într-o primăvara frumoasă

                   Toți trei, mama, tata şi cu mine.

                   Stăteam de vorba în pridvor

                   Şi multe ne mai povestirăm

                   În pace, în liniște, şi-n armonie.

                   Am evocat pe rând

                   Şi morți şi vii din întregul sat

                   Clădiri ce s-au mai ridicat,

                   Izvoare vechi ce-au mai secat,

                   Grădini ce râul ne-a furat

                   Şi câte s-au mai întâmplat,

                   De când plecatam eu din sat.

                   Şi ne-ntâlnirăm  apoi cu toți

                   Cu frați, cumnați  şi cu nepoți.

                   Şi o pornirăm prin grădini,

                   Adulmecând miresme tari,

                   De flori de măr şi de cireș.

                   Şi ne trezisem dintr-o dat'

                   În cea  livadă  cu izvor;

                   Mândria noastră, a tuturor.

                   Lăcaș tainic, făcut de tata. 

                   Bucurie, pentru orice trecător.

                   Spre seara ne-am întors acasă,

                   Iar mama ne-a întins o masă.

                   Şi-n timpul  în care am cinat,

                   Cu toții  noi am  fredonat  

                   O doină de la noi din sat.

                   Cei mici poezii de-a tatei Gheorghe

                   Au recitat.                                                            

                   Deodată , tata îmi dă un plic

                   Spunându-mi doar, că-i un dar mic.

                   Dar n-a fost vreme sa-mi mai spună,

                   Răsplată pentru ce sa fie,

                   Căci visul meu s-a spulberat.

                   Eu cred ca-n plicul ce mi-a dat,

                   Erau, nu bani, ci  Dor de-al nostru sat.

                   Şi-ndemn  de-a scrie  poezie,

                   Îndemn de-a scrie ce-a urmat.

                   Ce mult aş da să pot să spun

                   Că ce-am visat, e adevărat,

                   Că n-aţi  plecat , ci ați rămas

                   Şi azi, acasă-n sat.

  

     

             Aprilie  2010