Azi (Iubirea din copilărie)

          

Azi,  nu ne mai bucurăm ca  odat‘

De neaua ce-mbrăca  în alb

Copacii dezgoliţi de  frunze,

Şi nici de vălul  din ferestre

Ţesut de zậnele măiestre.

Azi, nu mai zăbovim  miraţi

Cậnd de sub zăpădă - învie  iarba.

Nu mai fugim după - flori în zbor

Dorului, dor  i-am pus – zăvor.

Azi, tălpile picioarelor goale,

Nu ni le mai spală, ploile calde de vară.

Şi nu mai dormim în căpiţe de fân,

Adieri  - a morilor de vậnt - nu mai sunt.

Nici strălucirea zilelor  de toamnă

Ori arămiul  frunzelor căzute-n  cale   

Stoluri de păsări - grăbite la drum

Tulburător, azi le vedem  că apun.  

Azi, anotimpurile se iau  la bătaie

Care e mai tare, mai mare

Natura plânge , e tot mai pătată

Societatea a devenit modernă şi avansată.

Iar noi nu mai avem sfậnţenie, tărie,

Ne tậnguim şi-atật, de prea multe griji, nevoi

Ne depărtăm de Soare, uităm de Închinare.

Pentru ca bucuria noastră  să revină,

Pentru ca neaua peste noi să cearnă,

Iubirea  din copilărie,

Pentru ca o primăvară, vară, toamnă,

Peste noi …  să mai coboară,

Precum   odinioară,

Va trebui  să rătăcim  în Nemurire.  

    ian. 2011